Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați - ARNIS implementează Proiectul SUS-TIN - Creștem (SUS) calitatea serviciilor medicale-sociale în Terapie Intensivă Neonatală (TIN), iar beneficiarii devin ulterior donatori (SUSȚIN).
Finanțator: Proiectul este derulat de ARNIS și beneficiază de o finanțare în valoare de 99,995 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Co-finanțare ARNIS: 7.787 euro.
Perioadă proiect: 04.2022-02.2024.
Scop proiect: dezvoltarea sustenabilității și capacității de fundraising a ARNIS, prin dezvoltarea și implementarea Platformei de comunicare online SUS-TIN, cu rol de mecanism de fundraising și raportare a donațiilor obținute, dar și instrument pentru creșterea calității serviciilor medicale și sociale acordate nou-născuților (prin comunicare și educare).
Beneficiarii proiectului: 300 de nou-născuți internați în Terapie Intensivă Neonatală, dar și părinții lor, 600 de persoane, din Maternitatea de nivel III parteneră. Beneficiari direcți sunt și nou-născuții la termen, 2500 copii născuți anual în Maternitatea parteneră, dar și părinții lor, 5000 persoane. Beneficiari indirecți ai proiectului sunt 60 de cadre medicale (medici neonatologi și asistente medicale).
Ideea proiectului SUS-TIN a rezultat dintr-o bună cunoaștere a nevoilor cu care se confruntă pacienții tratați în secțiile de neonatologie din România, dificultăți întâmpinate în cei aproape 10 ani de când asociația de pacienți ARNIS derulează programe în beneficiul părinților, nou-născuților și cadrelor medicale din sistemul medical public. Platforma este un instrument care are rolul de a pune împreună toate părțile implicate în îngrijirea bebelușului, părinți, cadre medicale și ARNIS pentru a coagula această echipă în interesul copilului îndelung spitalizat la naștere.
Sustenabilitate proiect: Platforma va fi disponibilă și după încheierea perioadei de proiect, incluzând câte o maternitate nouă anual.
1. Comunicare video părinți-nou-născuți în Terapie Intensivă Neonatală: eliminând distanțarea fizică din cauza epidemiilor, a lipsei de spațiu din maternități, sau din cauza programului de muncă sau a limitărilor financiare pentru transport, a locuirii în alte orașe a familiei, etc., completând contactul fizic și contribuind astfel la integrarea mai ușoară a bebelușului în familie, la reducerea nivelului de stres pentru părinți, la creșterea lactației, la realizarea atașamentului părinte-copil și la reducerea duratei spitalizării;
2. Educarea părinților despre puericultură (viitori părinți, părinți cu nou-născuți la termen și părinți cu nou-născuți în Terapie Intensivă Neonatală):
- Curs de puericultură cu 6 capitole în fomat video însoțite de evaluări pentru obținerea atestatului (ce dă dreptul taților la 10 zile de concediu paternal); cursul va fi realizat de specialiști în ginecologie și neonatologie și va fi disponibil gratuit.3. Comunicare medici-părinți cu nou-născuți în Terapie Intensivă Neonatală: Comunicare text și video despre starea de sănătate a copilului cu specialiști în neonatologie, transfer și arhivă a actelor medicale și calendar programări recuperare medicală ulterioară;
4. Fundrasing: Părinții beneficiari devin donatori recurenți;
5. Comunicarea rezultatelor pe platformă: comunicare rezultate de fundraising și a utilizării platformei de către beneficiari.
Toare drepturile rezervate ARNIS -
App done with lots of coffee by warpkit.io (because code runs on caffeine!)